Marcu 8: 31 – 34

În acest text Domnul Isus vestește ucenicilor despre suferințele pe care avea să le îndure la Ierusalim, despre faptul că preoții și bătrânii aveau să-L dea la moarte, dar că a treia zi va învia. Ceea ce avea să I se întâmple Domnului era groaznic, iar Petru L-a luat de-o parte și a spus: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ți se întâmple așa ceva!” Petru ținea mult la Domnul Isus, Îl iubea mult, și nu dorea să I se întâmple nimic din tot ce spunea Domnul despre Sine. Mai târziu aflăm că, în inima lui Petru, dragostea față de Domnul era atât de puternică încât era gata să înfrunte și moartea pentru El – și, totuși, n-a fost gata să meargă până la capăt.

Problema lui Petru a fost că dragostea pe care o avea față de Domnul era naturală, izvora din puterea naturală a sufletului său. Nu era o dragoste spirituală, durabilă, veșnică. Nu era o dragoste lucrată de Duhul Sfânt, ci o dragoste firească. Iar reacția Domnului Isus față de dragostea lui Petru a fost: „Înapoia Mea, Satano…”; Domnul a respins categoric o astfel de dragoste. Nimeni nu poate pune la îndoială faptul că Petru Îl iubea pe Domnul Isus și că Îi dorea binele. Se îngrozea la gândul că Domnul său iubit avea să sufere atât de mult și tocmai de aceea L-a mustrat așa. Negreșit, intenția lui Petru a fost bună, și totuși Domnul a respins-o. Asta ne ajută să înțelegem că, în relația noastră cu Domnul Isus, dragostea noastră naturală pentru El nu ne este de niciun folos. Domnul o va respinge în mod categoric. Nu-L putem iubi pe Domnul Isus în mod natural. Dragostea noastră este întinată și plină de egoism. Deși Petru I-a declarat dragoste Domnului până la moarte, când viața lui a fost pusă în pericol a dat dovadă de multă lașitate. În dragostea firească pe care o manifestăm față de Domnul Isus, ne iubim, de fapt, pe noi. Dragostea noastră naturală este o dragoste lașă. În dragostea noastră naturală stau ascunse o grămadă de „lucruri” din noi. Trebuie să înțelegem că tot ce vine din noi, din „eul” nostru, din puterea noastră naturală, este întinat și păcătos, de aceea este respins de Domnul. Mai mult decât atât, toate intențiile noastre bune, toate lucrările pe care le facem pentru Dumnezeu, dacă își au sursa în noi, dacă izvorăsc din noi, n-au nici o valoare în ochii Domnului Isus, și El le va respinge pe toate.

Fără îndoială, nu trebuie să ne gândim la faptul că Petru nu mai era iubit de Domnul Isus. Deși Domnul a refuzat dragostea întinată a lui Petru, totuși Domnul a continuat să-l iubească cu toată inima. La fel se întâmplă și cu noi: dacă noi iubim pe Domnul în mod natural, asta nu înseamnă că nu vom mai fi iubiți de Domnul; vom fi iubiți în continuare de El, chiar dacă va respinge intențiile noastre naturale. Dar problema este că între noi și Domnul Isus nu poate fi acea legătură intimă pe care o creează o dragoste pură, spirituală, venită din Duhul Sfânt. Niciodată între noi și Domnul Isus nu poate fi intimitate dacă dragostea cu care Îl iubim este naturală. O dragoste curată creează o legătură de inimă între noi și Domnul Isus.

Domnul dorește o dragoste care să se armonizeze cu voia Tatălui. Voia lui Dumnezeu era ca Domnul Isus să meargă la cruce. În continuare, Domnul ne arată modul corect în care să ne raportăm la El: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze.” Am văzut mai sus că dragostea lui Petru își avea originea în el însuși; el era inițiatorul în relația cu Domnul Isus. Dar nu acesta este modul corect de a ne raporta la El. Ci Domnul spune: „să vină după Mine” – deci credinciosul trebuie să-L urmeze pe Domnul, nu Domnul pe credincios. Credinciosul trebuie să asculte de Domnul, nu Domnul de credincios. El merge înaintea noastră și noi Îl urmăm pe El. Domnul Isus ia inițiativa în această relație. Credinciosul trebuie să-L urmeze pe Domnul în supunere și umilință. Acesta este modul corect de a ne raporta la El. Și oricine vine după El, trebuie să se lepede de sine, de „eul” său. Dacă vrea cineva să vină după Domnul, dacă cineva spune că Îl iubește pe Domnul și din dragoste pentru El este gata să meargă oriunde cu Domnul, chiar până la moarte, trebuie în mod crucial să se lepede de el însuși, să renunțe la naturalul din el. Numai acest mod de a-L iubi Îi este plăcut Domnului. După cum Domnul Isus a mers pe acest drum al crucii, al suferinței până la moarte, tot așa credinciosul trebuie să mortifice această viață naturală, adamică a sufletului său, această viață a eului său. Aceasta nu înseamnă anihilarea facultăților sufletului, ci trebuie să renunțăm la lucrurile care satisfac eul nostru, în favoarea lucrurilor care Îi plac lui Dumnezeu.

În relația cu El, trebuie să renunțăm la modul nostru de a ne închina, în favoarea modului plăcut Lui de a ne închina – în duh și în adevăr. De multe ori dragostea pe care o manifestăm față de Domnul este sentimentală – și Domnul o va respinge dacă este doar atât; modul plăcut de a-L iubi pe El este să mergem supuși după El, să ascultăm de El. Ascultarea este esența dragostei divine. Dragostea spirituală se manifestă prin ascultare și supunere față de voia lui Dumnezeu. Prin ascultare simplă demonstrăm că Îl iubim pe El. „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele”, spune Domnul. Ce mult I-ar fi plăcut Domnului ca, atunci când El vorbea despre suferințele și moartea Sa, Petru să fi tăcut și să fi mers supus după Domnul Isus, chiar dacă mergea la moarte împreună cu El! Trebuie să înțelegem că până și dragostea noastră față de Domnul are nevoie să fie purificată prin moarte. În viața spirituală totul trebuie purificat prin moarte. Dacă dorim să mergem după Domnul este nevoie să renunțăm la satisfacțiile eului / sufletului nostru, este nevoie să punem totul pe altar, să jertfim tot ce este al nostru de dragul Lui, și apoi să Îl urmăm pe El în ascultare de voia Sa, pur și simplu. Nimic mai mult. Datoria noastră este să jertfim, datoria Duhului Sfânt este să învie. Tot ce vom aduce înaintea Domnului pe altar, ne va fi dat înapoi înviat și curățit prin Duhul Sfânt. Și tot ce vine din Duhul are preț în ochii Domnului. Doar ce este lucrat de Duhul Sfânt în noi are cu adevărat valoare în ochii Domnului Isus. Dragostea venită de la Duhul Sfânt este sfântă, curată, pură; și numai această dragoste Îi place cu adevărat Domnului. Dragostea trece prin moarte. Acesta este drumul… Depinde de noi dacă vom merge pe el sau nu…